ARMONIA – BĂCIOI
29/09/2018
DE VIS
28/09/2018
restaurant

Casa Părintească

Casa părintească este locul unde mereu ești așteptat cu drag. Aici, în atmosfera caldă și primitoare, simți că mâinile mamei au grijă de toate, iar în ochii tatălui citești mândrie pentru copiii lui ajunși Oameni. Aici, pe fața imaculată a mesei, între mămăliguța aburindă și ulciorul de vin se cuibărește Dorul, iar dincolo de ferestre înfloresc merii și cireșii copilăriei tale. Aici frații și surorile împărtășesc bucuria revederii și deapănă amintiri scumpe inimii...

Anume din aceste lucruri sfinte pentru fiecare dintre noi a venit și ideea creării restaurantului cu același nume: "Casa Părintească". Din toamna anului 2011 ușile sunt deschise pentru oricine iși dorește să se bucure de ospitalitatea și bucatele tradiționale moldovenești. Trecând pragul Casei Părintești, vei fi surprins de ambianța plăcută, fondalul muzical în surdină și deservirea impecabilă. Vei reveni aici mereu, singur, sau împreună cu oamenii dragi, pentru a lua masa, pentru a-ți oferi clipe de relaxare, sau pentru a sarbători evenimente importante din viața ta, fiindcă doar la Casa Părintească ne simțim mereu doriți și așteptați cu adevărat.

Aici este locul unde poți să uiți senzația de grabă, zgomotul urban și grijile cotidiene, un local cu tradiții și bun gust.

Aici, la Casa Părintească, mereu te cheamă sufletul.

DESPRE NOI

Restaurantul Casa Părintească este amplasat în sectorul Buiucani al orașului Chișinău, într-o zonă liniștită și verde, departe de ritmul intens al capitalei.

Interiorul primitor îmbină stilul național moldovenesc cu rafinamentul contemporan, pentru ca să vă simțiți ca acasă.

Mesele sunt aranjate astfel, încât vă puteți retrage cu persoana iubită într-un colțișor ferit și romantic, sau, dacă doriți, puteți să petreceți într-o companie mai mare, cu muzică vie și multă distracție. Și, mereu sunteți bineveniți împreună cu prietenii, pentru a sta la un pahar de vorbă și a savura din plăcintelele aburinde, tocmai scoase din vatră.

Bucătăria Casei Părintești se bazează pe principiul "Gustos și sănătos", iar în meniu simplitatea bucatelor de casă concurează frumos cu rețetele noi. La preparare folosim cele mai proaspete produse, de cea mai înaltă calitate și suntem mereu deschiși către propuneri și sugestii din partea clienților.

SERVICII

Restaurantul Casa Parinteasca are usile deschise in fiece zi, intre orele 10:00-23:00

* Vă doriți un dejun delicios pentru început de zi?
* Un prânz cu colegii de serviciu?
* Poate o cină romantică?
* Aveți o întrevedere de afaceri?
* Doriți să faceți pentru cineva un gest de mulțumire într-un loc select?
* Pur și simplu, vi s-a facut dor de un vin bun de casă?
*Aveți timp doar pentru o gustare rapidă?

Vă așteptăm cu drag oricând!

Casa Părintească este cel mai potrivit local pentru a sarbători orice eveniment de familie, gen aniversare, botez, logodnă, cumetrie, etc. Sala principală poate găzdui pâna la 70 de persoane, iar meniul se compune personalizat, ținând cont de doleanțele stăpânilor evenimentului. De asemenea, există posibilitatea organizării programelor - show cu elemente de surpriză și invitați speciali.

Aici, la Casa Părintească, personalul deosebit de grijuliu, mobilierul confortabil, bucatele delicioase și muzica preferată vor crea pentru Dumneavoastră o sărbătoare de neuitat!

casa-parinteasca
or. Chișinău, Centru
str. Alba Iulia, 91/1
+(373-228) 4-65-55 
+(373) 78-45-55-00
casaparinteasca-md@mail.ru
www.casaparinteasca.md
Facebook
Google+
http://www.invitatie.md/portfolio-item/casa-parinteasca">
Twitter

Galerie Foto

Casa părintească este locul unde mereu ești așteptat cu drag. Aici, în atmosfera caldă și primitoare, simți că mâinile mamei au grijă de toate, iar în ochii tatălui citești mândrie pentru copiii lui ajunși Oameni.