Cununia este o taină întrucît, aici, cei doi îşi prezintă iubirea în faţa lui Dumnezeu şi şi-o argumentează pe baza legăturii de iubire ce există între Hristos şi Biserica Sa. Este vorba de mai mult decît iubire, întrucît este o iubire jertfelnică, în care cei doi au puterea să afirme reciproc această responsabilitate, după modelul suprem al iubirii pe care Hristos a arătat-o Bisericii Sale. La aceasta este chemat mirele: "Barbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea...". Prin Taina Cununiei, mirii fac un legămînt curajos, întrucît este unul în faţa lui Dumnezeu şi au puterea şi încrederea să asemene relaţia lor cu relaţia dintre Hristos-Dumnezeu şi Biserică. Iată deci responsabilitatea. Însă în acelaşi timp ni se arată şi binecuvantarea. Este surîsul lui Dumnezeu ce va încălzi legătura dintre cei doi, fără de care această legătura s-ar pierde în egoism şi laşitate. Dumnezeu surîde la fiecare cununie, aşa cum probabil a facut-o Hristos la nunta din Cana Galileii, săvîrşind prima Sa minune, deşi “încă nu venise timpul Său". Relaţia celor doi va deveni una fructuoasă, aşa cum se invoca în rugaciunea principală din această slujbă, ce aminteşte de prosperitatea şi fertilitatea patriarhilor Vechiului Testament. Cei doi sunt chemaţi să stăpînească natura - aşa cum Adam şi Eva au făcut-o cîndva în rai, însă stăpînirea naturii implicînd şi responsabilităţi - sfinţenia spaţiului conjugal, fertilitatea lui - iubirea împărtăşită în trei - copilul, ce va desăvîrşi, de altfel, o relaţie de iubire bipolară (eu - tu).